MITUL OBOSELII SISTEMULUI NERVOS CENTRAL

Probabil ai auzit afirmații precum: „Ar trebui să fii foarte atent cu îndreptările, deoarece suprasolicită sistemul nervos central” sau „Fă o săptămână de deload la fiecare câteva săptămâni, deoarece oboseala centrală se acumulează”. Majoritatea oamenilor care fac astfel de afirmații nu au nicio idee despre ce este, de fapt, oboseala sistemului nervos central.

Cercetările arată că oboseala neuromusculară după îndreptări nu este, de fapt, mai mare decât după genuflexiuni sau împins la bancă. Chiar și presa pentru picioare nu produce mai multă oboseală neuromusculară decât extensiile pentru picioare.

Oboseala sistemului nervos central nu este deloc ceea ce sugerează denumirea. Oboseala sistemului nervos central nu este, în realitate, de natură centrală. Cea mai mare parte a oboselii atribuite sistemului nervos central este, de fapt, locală, periferică. Ideea populară despre oboseala sistemului nervos central este că sistemul nervos central, în special creierul, prezintă o anumită disfuncție și, prin urmare, afectează întregul organism. În acest caz, dacă oboseala s-ar afla în creier, în sistemul nervos central, efectul ar fi unul central, ceea ce înseamnă că ar afecta toate părțile corpului, iar acest tip de oboseală centrală ar influența bicepșii la fel de mult ca și cvadricepșii. Totuși, cea mai mare parte a oboselii sistemului nervos central din știința exercițiului fizic apare, de fapt, la nivelul neuronului motor.

Acest fenomen este numit, din punct de vedere tehnic, oboseală a sistemului nervos central deoarece corpul celular al neuronului motor, cel care transmite activitatea electrică de la creier către mușchi pentru a-l activa, se află în sistemul nervos central, mai exact în măduva spinării. Nici măcar nu este în creier, ci în măduva spinării. Însă axonul, asemenea unui tentacul, se extinde către mușchi, iar în acea porțiune specifică a lanțului are loc oboseala. Așadar, neuronul motor este cel care obosește, iar efectul acestei oboseli se manifestă doar asupra fibrelor musculare pe care acesta le inervează. Este vorba despre o zonă foarte specifică, iar doar acel mușchi este afectat de oboseala neuronului motor. Totuși, în mod tehnic, în știința exercițiului fizic numim acest fenomen oboseală a sistemului nervos central deoarece neuronul motor face parte din sistemul nervos central. Acest lucru creează confuzie pentru multe persoane, deoarece presupun în mod firesc că oboseala sistemului nervos central apare în creier și, prin urmare, trebuie să aibă efecte asupra întregului organism. Nu este așa. Ea este locală. Marea majoritate a oboselii sistemului nervos central este legată pur și simplu de deteriorarea musculară. Efectul său este în întregime local și afectează doar grupa musculară care a fost antrenată.

De fapt, întreaga idee a oboselii centrale ca concept este puternic pusă sub semnul întrebării în știința exercițiului fizic, în special în cazul antrenamentului de forță. De exemplu, un studiu a constatat că toate modificările la nivelul sistemului nervos central care au apărut după zece serii de genuflexiuni au avut un efect local. Nu a existat nicio dovadă a oboselii centrale. Au fost observate modificări, însă acestea erau legate de neuronii motori, nu de creierul propriu-zis sau de capacitatea generală a acestuia de a controla întregul organism. Cea mai puternică infirmare a ideii de oboseală centrală este probabil o meta-analiză din 2021 a întregii literaturi de specialitate, care a concluzionat că, în cazul antrenamentului de forță, oboseala centrală este, în general, neglijabilă sau absentă, spre deosebire de antrenamentul de anduranță, unde există într-adevăr dovezi privind existența oboselii centrale.

Dacă te gândești bine, acest lucru are sens, deoarece în antrenamentul de anduranță sunt solicitate mult mai intens inima, plămânii și sistemele centrale ale organismului. Antrenamentul de forță este, în mare parte, un proces local. Îți antrenezi bicepșii, bicepșii obosesc, iar apoi bicepșii se adaptează. Nu are loc niciun alt proces la nivelul cvadricepșilor, de exemplu. Atunci când îți antrenezi cvadricepșii, aceștia se adaptează; stresul apare în cvadricepși, oboseala apare în cvadricepși, creșterea are loc în cvadricepși, iar în bicepși nu se întâmplă nimic. Antrenamentul de anduranță este, în general, un tip de antrenament mult mai centralizat, astfel că este logic să poată apărea oboseala centrală după acest tip de efort. În schimb, în cazul antrenamentului de forță, acest lucru nu se întâmplă. După cum au concluzionat cercetătorii:

„Per ansamblu, rezultatele nu susțin existența unui efect general de oboseală musculară non-locală.”

Ceea ce s-a întâmplat pe rețelele de socializare este că oamenii au preluat un concept din știința exercițiului fizic, și anume oboseala reală a sistemului nervos central, nu înțeleg ce înseamnă acesta și îl confundă cu oboseala centrală. În consecință, transformă acest concept într-un fel de sperietoare universală, atribuindu-i tot felul de implicații care, în realitate, nu au niciun sens. Faptul că nu apare oboseală centrală după antrenamentul cu greutăți este foarte ușor de verificat chiar de către tine. Tot ce trebuie să faci este să efectuezi un antrenament pentru partea inferioară a corpului și apoi să îți verifici performanța la flexiile pentru biceps. Forța ta la flexiile pentru biceps nu ar trebui să fie mai mică doar pentru că ai făcut înainte extensii pentru picioare, genuflexiuni sau orice alt exercițiu pentru partea inferioară a corpului. În mod similar, după un antrenament pentru partea superioară a corpului, performanța la extensiile sau flexiile pentru picioare nu ar trebui să fie mai slabă doar pentru că ai antrenat alte grupe musculare.

Atunci când sustin acest lucru in sala, se protestează adesea: „Dar eu simt foarte clar oboseala.” Ei bine, ceea ce simți este oboseală mentală. Oboseala mentală este măsurată ca o senzație subiectivă. În știința exercițiului fizic, oboseala se referă la pierderea capacității de a produce forță. Așadar, dacă greutatea cu care poți executa maximum 8 repetări la flexiile pentru biceps rămâne aceeași și poți face în continuare 8 repetări cu acea greutate maximă pentru 8 repetări, atunci nu există oboseală neuromusculară, chiar dacă poate exista în continuare oboseală mentală. În numeroase situații observăm diferențe foarte mari între oboseala mentală și oboseala fizică.

De exemplu, muzica te poate face să te simți mult mai energizat și poate elimina oboseala mentală, însă, evident, nu are niciun efect asupra oboselii neuromusculare. Oboseala mentală și pierderea voinței, denumită uneori în cercetarea psihologică epuizarea autocontrolului, apar chiar și atunci când desfășori orice alt tip de activitate care nu este deloc fizică, dar care este o activitate pe care „trebuie” să o faci, nu una pe care îți dorești neapărat să o faci. În schimb, atunci când faci ceva ce îți place cu adevărat și pentru care ai pasiune, nu experimentezi o diminuare semnificativă a voinței. De exemplu, poți simți o oboseală accentuată atunci când mergi în vizită la membri ai familiei pe care nu îți dorești neapărat să îi vezi sau atunci când stai în trafic în timpul deplasării.

Șoferii de camion experimentează, de obicei, un nivel ridicat de oboseală mentală, deși, în realitate, nu desfășoară aproape nicio activitate fizică; pur și simplu stau așezați în camionul lor. Cu toate acestea, dezvoltă oboseală mentală deoarece activitatea este monotonă. De fapt, plictiseala și oboseala mentală sunt foarte strâns legate între ele. Ambele apar în timpul activităților pe care „trebuie” să le faci, spre deosebire de activitățile pe care îți dorești să le faci. Oboseala mentală poate fi privită ca un sistem care ne transmite că activitatea pe care o desfășurăm în acel moment nu ne oferă o recompensă imediată.

Mersul la sală este exemplul perfect al lipsei recompensei imediate. Trebuie să te împingi dincolo de zona ta de confort și să suporți disconfortul imediat pentru a obține rezultate în viitor. Ca urmare, în timpul antrenamentelor dezvoltăm oboseală mentală și, chiar dacă aceasta este doar de natură psihologică, atunci când este suficient de intensă poate afecta performanța. Din acest motiv, unii oameni susțin că totul este doar o chestiune de terminologie. Ei consideră că doar îi dăm oboselii un alt nume, dar că este, totuși, oboseală centrală. Deși este vorba despre o formă de oboseală centrală, din punct de vedere fiziologic reprezintă un concept complet diferit.

Dacă ar exista cu adevărat oboseală neuromusculară la nivelul creierului, atunci aceasta ar justifica o săptămână de deload sau o altă reducere a stresului de antrenament. Însă, atunci când înțelegi că oboseala este de natură mentală, implicațiile sunt complet diferite, deoarece oboseala mentală poate fi redusă cu ajutorul cofeinei, al muzicii sau pur și simplu continuând antrenamentul, știind că este sigur și că este vorba doar despre oboseală mentală.

Sper că acesta explicatie contribuie la demistificarea multor mituri din cultura fitnessului despre îndreptări, despre ideea că acestea „prăjesc” sistemul nervos central sau despre presupusa necesitate a săptămânilor de deload din cauza acumulării oboselii centrale.

În realitate, oboseala sistemului nervos central, în ciuda a ceea ce sugerează denumirea sa, are în cea mai mare parte efecte locale și nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Ea este o parte normală a oboselii neuromusculare și, atât timp cât performanța ta este bună, totul este în regulă. În practică, tot ce trebuie să faci este să îți monitorizezi performanța. Atâta timp cât progresezi în sala de antrenament, nu ai de ce să îți faci griji în privința vreunui „bau-bau” numit oboseala sistemului nervos central.

By. Bitanu-Alexandru