CUM POATE CORTIZOLUL SA SABOTEZE SLABIREA !

-O paradă de produse de slabire a promis pierderea rapidă în greutate prin reducerea cortizolului, a hormonului de stres asociat cu acumularea de grăsimi și pierderea mușchilor. Culturistii sunt mai familiarizati cu cortizolul fiind steroatul catabolic care provoaca pierderea musculara. Cortizolul activează procesele din celula musculară care conduc la defalcarea proteinelor contractile pentru a face aminoacizii disponibili organelor vitale într-un mediu perceput ca fiind stresant sau amenințător. Prin evoluția / adaptarea, stresul a avut loc în timpul războaielor, secetelor și dezastrelor naturale; exercițiile anevoioase și sesiunile lungi pe banda de alergare nu erau prea preocupante pentru omul primitiv.

-Glandele suprarenale produc un număr de hormoni, inclusiv corticosteroizi – cortizol și cortizon. Acești doi hormoni similari sunt co-metaboliți, adică fiecare poate fi generat sau transformat în celălalt. Există o enzimă care poate transforma sau dezactiva cortizolul, în funcție de tipul acestuia.

-La persoanele sănătoase, rolul cortizolului în pierderea / câștigul de grăsime se joacă în celula de grăsime. Cei mai obezi au niveluri normale de cortizol circulant. Cortizolul circulant poate fi menținut în intervalul normal prin evitarea hipoglicemiei (scăderea zahărului din sânge), obținerea unui somn suficient, relațiilor sociale sănătoase și evitarea stresului fizic sau emoțional excesiv. Concentrația intracelulară a cortizolului este determinată de prezența și activitatea 11-HSD.

1 Este un ciclu

-Obezitatea afectează, de asemenea, 11-HSD1, în timp ce persoanele obeze având un conținut și o activitate mai mare de 11-HSD1 în celulă de grăsime decât cei slabi – de două până la șapte ori mai mult; acest lucru este valabil și pentru ambele sexe. Acest efect creează o stare de auto-perpetuare, deoarece obezitatea induce modificări care promovează depozitarea grăsimilor. În plus, citokinele inflamatorii – mesageri chimici asociate cu un număr de riscuri pentru sănătate – cresc și ele 11-HSD1. Ca și în cazul obezității, aceasta se poate autoperpetua, deoarece depozitul de grăsime viscerală este o sursă primară a acestor citokine dăunătoare. De asemenea, persoanele obeze tind să aibă celule individuale de grăsime mai mari, numite celule hipertrofice de grăsime care, împreună cu țesutul conjunctiv(delegatura) înconjurător, produc cytokine inflamatorii excesive – un alt mecanism de auto-perpetuare care face atât de dificil pentru obezitatea morbidă să facă cu adevărat schimbări fără o intervenție intensivă.

2 Ar putea fi cauzată de exerciții intense

-Exercițiul intensiv, în special antrenamentul de rezistență, poate crește 11-HSD1 în mușchii scheletici. Aceasta explică o parte din defalcarea proteinelor musculare care se întâmplă cu toate exercițiile fizice, dar servește și un rol fiziologic (benefic). Creșterea cortizolului în interiorul celulei musculare ajută la reglarea inflamației legate de exerciții fizice. Cu toate acestea, sesiunile repetate de antrenament sever, în special a acelorași grupe musculare, pot duce la excesul local de cortizol (țesut). Acest lucru poate explica de ce o crestere a cortizolului circulant nu este intotdeauna observata in suprarenaxare, dar inca apare pierderea de masa musculara si rezistenta (indusa intracelular de cortizol).

3 Sunteți practic un pericol biochimic în plină desfășurare

-Nu trebuie să surprindă pe nimeni că insulina poate crește cortizolul prin intermediul 11-HSD1 în grăsime. Se pare că acest efect necesită co-prezența cortizolului în grăsimea viscerală și este mai pronunțată în celulele hipertrofice de grăsime, cum se observă la cei obezi. Zahărul de masă (zaharoză) crește, de asemenea, 11-HSD1, posibil datorită conținutului său de fructoză. Din nou, se pare că odată ce o persoană depășește un anumit prag, grăsimea trece de la a fi un depozit fiziologic de energie la o sursă patologică de biochimice inflamatorii și dăunătoare. În mod ironic, medicamentele beta-adrenergice (salbutamol, posibil clenbuterol etc.) cresc 11-HSD1; aparent, acest lucru ar contrazice efectul cunoscut al pierderii de grăsimi a acestor medicamente. Considerați că adrenalina este primul hormon de luptă sau de zbor eliberat în timpul amenințărilor imediate.

4 Maximizarea eforturilor de scădere a grăsimilor

-Reducerea activității 11-HSD1 în celulele adipoase, în special celulele adipoase viscerale, ar fi de mare valoare pentru sănătatea generală a obezilor. Grasimea viscerală este „grăsimea proastă” mai puternic asociată cu diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, anomaliile hepatice și alte condiții de sănătate. Combinarea acestei căi cu alte mecanisme de reducere a conținutului de grăsimi (dietă, exerciții etc.) ar ajuta la maximizarea eficienței și potențialului eforturilor de pierdere a grăsimilor. Reducerea activității 11-HSD1 în ficat ar reduce la minimum auto-distrugerii care apare în timpul rezistenței la insulină, deoarece proteina musculară este distrusa (datorită creșterii concentrației de 11-HSD1 din mușchi) pentru a produce zahăr, ceea ce perpetuează nevoia de insulină mai mare. 11-HSD1 promovează activitatea enzimelor de depozitare a grăsimilor și a ciclului de grăsime și deviaza aminoacizii în producția de zahăr.

5 Extract de rădăcină de lemn dulce

-O sursă de inhibitori de 11-HSD a fost disponibilă pe rafturile magazinelor de nutriție timp de decenii. Licorice extract de rădăcină (care nu trebuie confundat cu bomboane) conține un număr de derivați, inhibând ambele tipuri de 11-HSD. Din păcate, licorice nu pare să conțină un inhibitor specific 11-HSD1. Acești derivați, incluzând acidul gliciretinic și carbenoxolona, nu sunt specifici țesuturilor și inhibă atât 11-HSD1, cât și 11-HSD2. Dezavantajul inhibării 11-HSD2, care este prezent în rinichi și colon, este că duce la pierderea de potasiu în urină și poate ridica tensiunea arterială la niveluri periculoase la unii oameni.

Un alt factor care descurajează utilizarea suplimentelor pe bază de lemn dulce pentru pierderea de grăsimi la sportivii de sex masculin este efectul negativ al acidului gliciretehnic și al carbenoxolonei asupra producției de testosteron. Consumul de leucocite și studii pe animale care utilizează carbenoxolonă, precum și un inhibitor sintetic 11-HSD1, sunt asociate cu scăderea producției naturale de testosteron. Pentru atletul care utilizează medicamente sau AAS, un diuretic care economiseste potasiu și posibil un inhibitor ECA, acest lucru nu poate fi o problemă. Cu toate acestea, acest lucru nu a fost niciodată studiat – și, cu siguranță, nu este o recomandare.

6 Medicamente care sunt utilizate pentru a inhiba 11-HSD1

-Un medicament puțin menționat, utilizat de către culturisti, este hormonul adrenocorticotropic (ACTH). Un hormon hipofizar, la fel ca hormonul de creștere (GH), rolul tradițional al ACTH este de a stimula glandele suprarenale pentru a crește producția de cortizol circulant. În mod ironic, celulele grase expuse la ACTH reduce 11-HSD1.GH stimulează ficatul și, într-o măsură mai mică, mușchiul scheletic, pentru a produce un mesager secundar numit IGF-1. Este IGF-1 dar nu GH care inhibă 11-HSD1 atât în ficat, cât și în celulele grase, reducând cortizolul în aceste țesuturi.

-S-a menționat că multe dintre beneficiile tratamentului cu GH sau semne de deficit de GH pot fi legate de concentrația de cortizol țesut afectat de IGF-1. Interesant, nici GH, nici IGF-1 par să afecteze 11-HSD2, susținând rolul terapiei GH sau IGF-1 în multe condiții. Notă: poate dura o lună sau mai mult pentru ca efectele să fie evidente prin analiza sângelui sau subiectiv.

-Sunt BITANU-ALEXANDRU IFBB (Advanced Body Building and Fitness Trainer IFBB / Advanced Nutrition IFBB / IFBB Advanced Trainer CARD ) cunostintele sunt puterea mea iar puterea mea sunt cunostintele ! Eu nu am o parere ,eu spun doar ce spune stiinta !